LIONBOX – Terapie pentru minte și suflet!

Lionbox, brandul săptămânii acesteia, în spatele căruia se află Simona Pop, este unul construit cu pasiune, muncă și iubire. Te lăsăm să descoperi povestea lui în rândurile ce urmează.

Cum a apărut brandul Lionbox?

Am să încep prin a vă spune povestea numelui Lionbox. Practic, înainte să modelez în lut, îmi pregătisem „cutiuța” în care habar nu aveam ce urma să pun. La momentul respectiv, încă lucram în corporație și abia-mi încolțise în minte ideea de a avea ceva pe cont propriu. Sunt născută sub zodia leului…so, I am the happy LION .

Doi ani mai târziu, în 2015, am descoperit lutul polimeric si abia atunci a început povestea creațiilor Lionbox. Sunt o fire curioasă, creativă și deschisă spre noi oportunități de a învăța lucruri. Mereu am fost așa. În momentul în care am făcut cunoștință cu lutul polimeric s-a deschis o nouă lume în fața ochilor mei, plină de idei și posibilități.

La început a fost un mix de iubire și ură. Zic asta, pentru că, oricât de ușor ar putea părea, tainele lutului sunt nebănuite și încâlcite. E una sa modelezi din joacă și alta să faci treaba asta la nivel profesionist. Mi-am dorit din start să ofer oamenilor bucurie, calitate în fiecare produs pe care-l fac si am pus preț pe atenția la detalii.

Pe atunci, în 2015, nu erau tutoriale la tot pasul, ba mai mult, stăteam zile și nopți căutând informații pe nișa mea. Am cumpărat o mulțime de reviste și tutoriale, odată ce au început să apară, si am experimentat. Am constatat că fără muncă, degeaba mă uitam la tutoriale. Astea doua merg mână în mână. Am învățat mult din propriile greșeli, iar asta m-a făcut să-mi doresc și mai tare să descopăr tot ce se poate despre lutul polimeric.

Procesul de învățare este unul continuu, nu cred că mă voi putea vreodată opri din asta. Mă bucur că pot să ofer acum, la rândul meu, tutoriale. Tocmai pentru că știu cât de importante sunt ele, mai ales pentru cineva care abia descoperă lutul polimeric.

Viața mea s-a schimbat atât de mult în bine, încât dincolo de toate greutățile și provocările pe care le are orice mic antreprenor la început, nu aș schimba cu nimic aceast parcurs. Am descoperit în drumul meu oameni excepționali, clienți ce mi-au devenit prieteni și care m-au determinat să-mi urmez acest vis.

Ce ne puteți spune despre produsele Lionbox?

Portofoliul de produse este în continuă extindere. Produsele vedetă sunt figurinele Dollme. Ele pot fi atât sub formă de accesorii – broșe și pandantive, fie aplicate pe căni. Fiecare figurină este unicat, lucrată și pictată manual, după propriul design. Timpul pe care-l acord în realizarea unei astfel de figurine este destul de mare, tocmai de aceea colecțiile pe care le aduc în fața publicului sunt extrem de limitate. Însă mă bucur că sunt atât de apreciate și îndrăgite.

În urmă cu 2 ani, am lansat un produs nou pe piața din România și anume borcănașele decorate cu lut polimeric, pentru depozitarea cafelei, dulciurilor sau a oricărui ingredient preferat. Sunt foarte apreciate și sold-out la scurt timp după ce lansez o colecție nouă.

Partea de accesorii am extins-o și mai mult în ultimii ani, și am venit cu câteva colecții noi de cercei în stil minimalist. Când îi concep, mă ghidez dupa principiul “Less is more” și simplitatea stă la baza acestor creații. Cerceii inspirați din natură, în nuanțe pastelate sau nude, merg atât la cea mai basic ținută compusă dintr-o pereche de jeansi și un tricou sau o cămașă, până la rochii de diferite texturi și forme.

Nu în ultimul rând, ofer tutoriale pentru cei care sunt dornici să deprindă mai repede anumite tehnici și am în plan să lucrez pe viitor și mai mult la partea aceasta. Îmi dă foarte multă împlinire și satisfacție că pot să dau mai departe o parte din skill-urile pe care le-am dobândit în toți aceșt ani.

Mai am în teste un nou produs și cand va fi momentul potrivit, îl voi scoate în lume. Sper cât mai curând!

Ce credeți că îi motivează pe oameni să cumpere produsele Lionbox?

Sunt super iubibile, ăsta e adevărul! Emană căldură, bucurie și sunt super drăguțe. Greu să le reziști!

Râdem și glumim, dar cred că produsele Lionbox îi inspiră pe oameni și cred că îi duc cu gândul la anii copilăriei. La acele momentele unice de fericire pură, de odinioară. În toți acești ani de experiență, am primit multe feedback-uri grozave. Mi-a rămas în minte unul recent care zicea cam așa: ”Emană atâta căldură și cuteness produsele tale, ca nu mă pot abține. Sunt dependentă de ele și-mi aduc bucurie de fiecare dată când le privesc!”.

În fiecare cutie pe care o livrez, am grijă să ofer calitate excepțională, unicitate și produse lucrate exclusiv manual cu multă răbdare și atenție la detalii.

Ce perioade dificile ați întâlnit în anii de activitate?

Anul acesta și cel care a trecut au fost cei mai plini de provocări. Suntem norocoșii părinți ai unui băiețel frumos de aproape 2 anișori. Am învățat atâtea lucruri și am trăit cele mai intense momente de când a venit pe lume. Să ai un business, oricât de mic, și un bebe de crescut, nu e chiar floare la ureche. Oboseala și nopțile nedormite te ajung din spate. Coregafia mai scârțâie pe ici pe colo și acum, dar ca să-mi iasă acest „dans” cât mai lin și frumos, am învățat să fiu blândă cu mine și creativă. Să-mi ofer atât mie câteva ore pe zi pentru a rămâne activă profesional, dar să fiu prezentă și implicată în creșterea celui mic.

Ceea ce am învățat în acești 6 ani, este că, deși nu cred că trebuie neapărat să treci prin ceva dureros pentru a crea ceva grozav, cred că trebuie să scapi de frica de eșec și să nu ai așteptări. M-am orientat spre artă ca formă de terapie și, odată ce am început, nu m-am mai putut opri. Când am început să simt că nu mai am nimic de pierdut, am scăpat de frica de eșec.

Nu putem decât să fim de acord cu Simona, fiindcă viața de antreprenor, de mămică, implică la fel de multă muncă. Echipa Brandoteca îi urează mult succes în continuare!

Dacă vrei și tu să descoperi produsele unice ale Lionbox, dă un click pe link-urile disponibile!

DATE BRAND

Îți dorești ca brandul tău să fie desemnat brandul lunii? Înregistrează-ți brandul în platforma noastră și completează formularul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.