Happy Daze – Happy Days Ahead

Happy Daze ne-a povestit despre cum reușește să îmbine pasiunea pentru fashion cu propriile idei. Lucrul manual este, cu adevărat, unul deosebit, iar cerceii pe care îi realizează acest brand românesc, sunt unii plini de personalitate.

Descoperă, în rândurile ce urmează, povestea Happy Daze.

Povestiți-ne, cum a luat naștere brandul dumneavoastră?

Happy Daze s-a născut în pandemie, atât dintr-o pasiune pentru creație (întodeauna mi-a plăcut să lucrez cu mâinile, să realizez obiecte hand-made, bijuterii sau chiar să repar diverse lucruri prin casă – procesul mă relaxează și mă bucură când am în față rezultatul final, palpabil), dar și dintr-o pasiune pentru cercei – de fiecare dată când mergeam la cumpărături, secțiunea de accesorii era prima pe lista, unde petreceam minute bune uitându-mă la cercei. Așadar, într-o zi, uitându-mă pe Instagram, am descoperit lutul polimeric, și de aici a pornit totul. Curiozitatea și statul în casa (din cauza pandemiei) m-au pus „la treabă” și am început să experimentez.

Pentru mine, cerceii din magazinele de fast fashion sunt destul de asemănători și am observat că nu există o varietate foarte mare de modele, ba mai mult decât atât, simțeam nevoia de o pată de culore sau de ceva unic și diferit, așadar primul lucru la care m-am gândit să-l creez, a fost o pereche de cercei pentru mine, și am tot continuat să fac asta, până în prezent.

La început, trebuie să recunosc, nu prea aveam încredere în produsele mele, în special pentru că nu mă gândeam că cineva ar fi interesat să cumpere ceva realizat manual. de mine, însa deschis o pagină de Instagram, mai mult ca un catalog virtual al produselor și am început să o promovez timid prin hashtag-uri, și cumva, nu-mi explic cum, numărul de urmăritori a început să crească.

Care sunt principalele servicii oferite de Happy Daze clienților?

Cercei handmade, în diferite modele, culori, forme și mărimi pe care-i accesorizez cu oțel inoxidabil și uneori cu un strat de rășină.

Pe lângă cercei, am mai realizat în trecut diverse accesorii din lut polimeric și nu numai (inele, tăvițe de bijuterii, coliere), câteva dintre ele au fost dictate și de trenduri, însa cerceii vor rămâne mereu produsul principal.

De ce credeți că oamenii apelează la produsele sau serviciile Happy Daze?

Pasiunea pentru ceva diferit și unic, dar și diversitatea cerceilor. Așa cum am spus mai sus, nu există o varietate atât de mare de cercei în industria fast-fashion.

O pereche de cercei faina, îmbunătățește considerabil ținuta oricui, accentuează trăsăturile feței și, cel mai important, scoate în evidență stilul și personalitatea unei persoane.

Pot spune că, accesoriile Happy Daze, garantează o stare de bine, dar și complimente din partea celor apropriați sau a străinilor.

Ce momente dificile ați întâlnit de-a lungul activității?

Mi-a fost greu să mă gândesc la obstacole în istoria Happy Daze, pentru că procesul de creație este întotdeauna locul în care mă refugiez și mă relaxez. La început, obstacolul principal a fost, pe lângă procesul în sine, găsirea materialelor de calitate în România, majoritatea tutorialelor pe care le-am urmărit erau din afară, și la fel erau și produsele pe care le foloseau pentru a realiza diverse tehnici, deci a trebuit să improvizez de multe ori dar și să fac un research dublu. Acum însa, odată ce „mica afacere” a evoluat, asemenea frumosei comunități pe care am construit-o, a devenit mai dificil sa  îmbin job-ul full-time, mai ales când am atât de multe idei de cercei și content, iar timpul nu-mi permite.

Pe lângă acestea, în continuare cred că un obstacol destul de mare este percepția pieței din România, cu privirea la accesoriile hand-made, mai ales când accesoriile din fast fashion sunt atât de accesibile și dictează trendurile.

Brandoteca s-a regăsit în aceste cuvinte, spuse de persoana din spatele brandului românesc Happy Daze, fiindcă, în spatele fiecărui brand asemenea Brandoteca, există un confort resimțit atunci când lucrezi pentru propriul vis!

Sperăm să vă placă și vouă, la fel de mult precum nouă, cerceii hand-made, realizați de Happy Daze.

DATE BRAND

Îți dorești ca brandul tău să fie desemnat brandul lunii? Înregistrează-ți brandul în platforma noastră și completează formularul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.