Pro Land Oil, un brand care ne-a dovedit faptul că prin dedicare și muncă, totul este posibil.
În rândurile ce urmează, vă vom împărtăși povestea acestei companii.
Cum a luat naștere Pro Land Oil?
Activitatea companiei noastre a început în anul 2015, iar dorința de a ne dezvolta ne-a ajutat să ne perfecționăm în ceea ce facem, astfel că, am reușit să lucrăm cu numeroși colaboratori renumiți, iar clienții noștri au avut ocazia de a primi întotdeauna doar produse de calitate.
În acești ani, portofoliul de clienți al Pro Land Oil a ajuns la un număr de peste 540, fiind format de persoane ce activează în domeniul agriculturii, construcțiilor, revânzărilor sau chiar în domeniul transporturilor.
Misiunea inițială a companiei noastre a fost comercializarea și distribuirea de combustibil, iar, pe parcurs, am încheiat parteneriate cu două branduri importante, Timken și Karcher. Astăzi, le oferim clienților o gamă variată de produse din care pot alege.
Ce servicii oferiți clienților Pro Land Oil?
De la începutul activității companiei, scopul principal a fost oferirea unor servicii de calitate, pe care clienții să le aprecieze și să le recomande, ulterior.
Echipa noastră este specializată în domeniu, astfel reușind să ofere sfaturi și să rezolve dilemele celor ce apelează la serviciile noastre.
Serviciile pe care le oferim sunt:
- Distribuție carburant, serviciu pe care îl realizăm cu flota proprie de cisterne. Datorită flexibilității pe care o oferim, clienții pot achiziționa cantități de carburant începând cu 1000L. Calitatea carburanților distribuiți de Pro Land Oil este una superioară, provenind de la parteneri precum Rompetrol, OMV Petrom și MOL.
- Logistică, acest serviciu fiind susținut de flota de cisterne menționată anterior. Astfel, punem la dispoziție cisterne, cu ajutorul cărora distribuim în timp util cantitățile de combustibil cerute de clienți.
- Carduri carburant, datorită cărora, clienții Pro Land Oil au posibilitatea de a gestiona cu ușurință cheltuielile pentru carburant ale afacerilor pe care le dețin. Acest serviciu oferă avantaje precum factură și plată la termen, prețuri flexibile, tranzacții sigure și asistență din partea echipei noastre.
- Oferim spre vânzare sau custodie rezervoare de incintă, pentru stocareaa motorinei, având capacități cuprinse între 2000L și 9000L.
De ce considerați că oamenii aleg să apeleze la Pro Land Oil?
Așa cum am spus și la început, dorința noastră a fost să oferim o calitate superioară, atât în ceea ce privește produsele, cât și serviciile noastre. Întotdeauna am ales etic și am susținut colaborările cu seriozitate și profesionalism.
Aceste două lucruri ne-au dovedit faptul că oamenii caută un partener de încredere, iar, tocmai de aceea, noi țintim către sinceritate, valoare pe care o oferim clienților actuali și potențiali.
Pe lângă aceste aspecte, produsele noastre provin de la branduri de top, calitatea lor fiind confirmată în nenumărate rânduri, astfel clienții noștri sunt siguri că în momentul achiziționării unui anumit produs de la compania noastră, acesta este unul de calitate.
Ce ne puteți spune despre viziunea pentru viitorul Pro Land Oil?
Viziunea noastră este conturată de implicare, dedicare și dezvoltare, prin toate acestea dorindu-ne să ne extindem din ce în ce mai mult, astfel ca oamenii să poată descoperi produse de calitate.
Colaborarea cu liderul mondial în produse de curățenie, Karcher, ne-a marcat pozitiv activitatea, iar, pe viitor vom reuși, împreună cu oamenii și clienții noștri, să dezvoltăm acest parteneriat.
Primul pas în această direcție a fost deja făcut, prin deschiderea primului magazin Karcher autorizat, din Oltenia, în data de 09.09.2021. În perioada ce urmează vom susține prezentări și demonstrații ale produselor Karcher, din gama profesională, pentru portofoliul de clienți. De asemenea, primul service Karcher autorizat, se va deschide în incinta magazinului, în data de 20.10.2021.
Putem spune că, Pro Land Oil, este definiția dedicării. Prin toate reușitele acestora, putem înțelege că totul este posibil, dacă muncim pentru ceea ce ne dorim.
Dacă doriți să apelați la serviciile acestora, îi găsiți chiar aici:
- Email brand: office@prolandoil.ro;
- Adresa brand: Bulevardul Nicolae Romanescu nr.80, Craiova, județul Dolj;
- Facebook Pro Land Oil: https://bit.ly/3EL54Rh;
- Facebook Karcher – Oltenia: https://bit.ly/3AB2ET0;
- Website brand: https://bit.ly/3EKqzlq.