Noutățile din economia românească apar zi de zi! Astăzi am aflat că brandul românesc, Dacia, și-a schimbat în totalitate logo-ul.
O știre nemaipomenită pentru iubitorii acestei companii. Nu numai logo-ul este modificat, ci întreaga imagine a Dacia, deoarece mașinile lor vor căpăta un design modern.
Dacia este cel mai mare producător român de automobile, cu un istoric bogat în industria auto. Acest brand a luat naștere în anul 1966, la Colibași în județul Argeș, și încă de atunci a realizat modele de mașini care au fost și sunt apreciate în rândul românilor și nu numai.
Astăzi, imaginea Dacia se schimbă, aceștia au declarat că numele brandului de pe viitoarele mașini va fi scris cu un font geometric, asemănător logo-ului. Literele „D” și „C”, prima literă fiind un „C” inversat, exprimă inovare și simplitate, aspecte potrivite mărcii. Prin acest font s-a urmărit construirea impresiei conform căreia literele care compun logo-ul se află constant în mișcare, asemenea unui angrenaj mecanic.
„Simple și lizibile, cele două elemente forte – logotip-ul și emblema – exprimă soliditatea vehiculelor Dacia, partenere de drum pentru milioane de client”, afirmă compania.
De asemenea, aceștia au menționat și schimbarea culorii siglei, din albastru în verde kaki, fapt care transmite apropierea brandului de natură:
”Noua paletă de culori, având în centru nuanța verde-kaki, evocă apropierea de natură, un reper important pentru clienții noștri și un teritoriu unde vehiculele Dacia își pun în valoare pe deplin capacitățile, asemenea emblematicului Duster.
Pe lângă asta, deținătorii Dacia au spus că noua imagine a brandului transmite „simplitate și robustețe” și au descris brandul ca fiind „marca ce redefinește permanent esențialul în industria auto și care face ca «accesibil» să rimeze cu «atrăgător»”.
Există și o paletă de culori care va completa gama, formată din:
- Trei culori din zona „terestră – minerală”, și anume kaki închis, culoarea teracotei și nuanța nisipului;
- Două culori care să ofere contrast, portocaliu și verde închis.
Noile elemente vor fi implementate pe modele de mașini de anul viitor. În ceea ce privește imaginea Dacia în social media, deținătorii brandului au declarat ca schimbarea pentru rețelele de socializare va fi adoptată din iunie 2021. De altfel, această modificare va fi făcută și in publicitate sau broșuri, cât și pe website-ul principal și cel al distribuitorilor autorizați. În showroom-urile Dacia va fi prezentată treptat noua identitate începând din martie 2022.